Țapu vrea să interzică traseismul politic, pentru că, în cei 8 ani de când e senator nu a reușit


Senatorul liberal Eugen Țapu-Nazare și-a început campania electorală și, odată cu ea, au apărut primele promisiuni de mare angajament.

Deși este unul din ”dinozaurii politici” ai județului, având la activ un mandat de subprefect, unul de secretar de stat și nu mai puțin de 8 ani de parlamentar, senatorul Țapu abia acum s-a gândit că traseismul politic nu e bun și vrea el să își suflece mânicile și să stârpească acest flagel.

Păi bine, domnule senator, 8 ani de zile cine v-a oprit să veniți cu o astfel de propunere? Ah! Este campanie electorală și v-au spus consultanții că astfel de subiecte ”prind la public”? Să nu aveți surprize!

Vă spunem noi de ce nu ați introdus o astfel de propunere: pentru că trebuia să-l aduceți în PNL pe deputatul Vlad Marcoci (PSD), să-l cooptați în echipă pe deputatul Iftimie Neculai (PSD) sau pe deputatul Cătălin Drăgușanu (ALDE).

Ca o paranteză, să ne amintim că peste 250 de candidați PNL din Neamț la alegerile locale de acum o lună de zile au venit de la alte partide. Cei mai mulți la PSD. (vezi articolul AICI)

Atunci era bun traseismul, domnule Țapu? Acum e rău pentru că vă este frică, după alegerile generale, să nu vă fugă parlamentarii la alte partide, nu?

O altă trăsnaie pe post de promisiune electorală este cea a depolitizării Curții Constituționale.

Sună bine, că e campanie electorală și exista o adversitate a populației împotriva deciziilor CCR. Cum vrea domnul Țapu să o depolitizeze? Numind judecători care nu au fost membri ai partidelor politice. Așa, și? Gata, am depolitizat?

Atât timp cât Președintele numește 3 judecători, iar Parlamentul numește 6 judecători (la propunerea Biroului permanent format din partide politice), apoi sunt votați în Senat și Camera Deputaților, judecătorii vor fi aceia pe care îi va dori viitoarea majoritate politică.

Deci? Unde e depolitizarea? Doar scăpăm de judecătorii PSD, pentru a veni cei agreați de PNL pentru un mandat de 9 ani.

În final, domnul Țapu, fin cunoscător al economiei mondiale și nu numai, ne explică, în două fraze, cum va reduce taxele și impozitele pe forța de muncă, de la 40,85% la maxim 30%.

Credem că și ei au râs când au redactat astfel de texte de campanie electorală.

România este în cel mai negru scenariu economic de după Revoluție, guvernul se împrumută pe bandă rulantă cu miliarde și miliarde de Euro pentru a putea plăti sectoarele bugetare, Covid-ul îngroapă economia de la o zi la alta, ANAF călărește firmele care mai produc câte ceva prin metoda ”taxa de bun simț”, iar domnul senator ne anunță cum vor scădea taxele precum spuma de la bere.

Mai jos, promisiunile electorale ale senatorului Eugen Țapu-Nazare:

”Candidez pentru Senatul României cu trei proiecte foarte clare:
1. Reducerea taxelor și impozitelor pe forța de muncă, de la 40,85% la maxim 30%.
2. Limitarea traseismului politic al parlamentarilor aleși, prin pierderea mandatului.
3. Depolitizarea Avocatului Poporului și a Curții Constituționale.
  •  România înregistrează cel mai mare impozit pe forța de muncă din Uniunea Europeană, de 40,85%, incluzând și cotele contribuțiilor pentru pensii și asigurări de sănătate, în condițiile în care salariul minim net este al doilea cel mai mic din întreaga Uniune. Impozitele și taxele pe forța de muncă sunt aproape duble față de unele țări din Europa Centrală și de Est. Proiectul de lege va prevede reducerea impozitelor și taxelor pe forța de muncă la maxim 30%.
  • Voi promova un proiect de act normativ care va duce la pierderea mandatului senatorului sau deputatului ales pe listele unui partid care decide, în timpul mandatului, să părăsească formațiunea politică pe listele căreia a fost ales și să se înscrie în alt partid. Această măsură se aplică deja consilierilor locali și județeni, precum și primarilor în funcție.
  • De asemenea, voi promova un proiect prin care în funcțiile de Avocat al Poporului și de judecător la Curtea Constituțională să fie numiți doar judecători care nu au avut calitatea de membri ai unui partid politic, au o vechime de minimum 15 ani în profesie și o conduită profesională ireproșabilă.
Sigur, activitatea mea nu se va limita doar la aceste proiecte de lege, dar îmi doresc ca aceste intenții să se concretizeze.”

Post-ul Țapu vrea să interzică traseismul politic, pentru că, în cei 8 ani de când e senator nu a reușit apare prima dată în Stiri-Neamt.ro.



Cititi mai mult pe stiri-neamt.ro

Lasă un răspuns