Spitalul modular se va deschide în câteva zile. Ionel Arsene: „Am investit bine banii nemțenilor” (VIDEO)


Pacienții cu COVID-19 din județul Neamț vor putea, în câteva zile, să fie internați la noul spital modular ce va deservi județele Neamț și Iași.

Anunțul a fost făcut, astăzi, de președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, cel care a verificat stadiul lucrărilor.

Văd că am investit bine banii nemțenilor pentru că aici, la Iași, vom avea cel mai modern și mai performant spital dedicat COVID din România.

Am reușit noi, cei doi președinți de Consilii Județene, să investim așa cum trebuie ca astăzi să avem un spital COVID la standarde europene.

Am convingerea că săptămâna viitoare aici va intra primul pacient infectat.” – a declarat Ionel Arsene.

Acesta a mai spus că a fost o nevoie urgentă de noul spital modular pentru a putea scoate pacienții din Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț și a-i duce la spitalul de la Lețcani.

Avem nevoie de Spitalul Județean să nu fie COVID, să trateze bolnavii cu alte afecțiuni.” – a mai precizat Arsene.

Totodată, președintele Consiliului Județean Neamț le transmite un mesaj celor care au fost împotriva acestei investiții să realizeze greșeala pe care au făcut-o: „Dacă m-aș fi luat după ei, astăzi n-am fi avut această soluție pentru pacienții din cele două județe.

Spitalul este instalat în apropiere de Iaşi, pe drumul european 585, unde este Parcul Industrial TransAgropolis din comuna Leţcani, și va funcţiona ca secţie exterioară a Spitalului de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva” din Iaşi.

Unitatea mobilă este formată din containere de diferite dimensiuni, cu o capacitate de peste 250 de paturi, din care peste 100 pentru terapie intensivă și peste 140 de tip HDU cu presiune negativă.

Spitalul va mai dispune de 5 paturi în triaj și 5 în urgențe, 60 de ventilatoare, sală de operație, radiologie, laborator, policlinici, rezervor de apă și generatoare proprii, stații de sterilizare și decontaminare, spații de cazare pentru personalul medical, unitate TIC mobilă, spălătorie, bucătărie, stație de oxigen și aparatură performantă.

Zilele trecute a fost adoptată și organigrama spitalului modular: 478 de posturi. Cele mai multe dintre acestea sunt la Secție Terapie Intensivă (227) și la Secția Boli Infecțioase (145).

Achiziţia s-a făcut prin Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Euronest, valoarea contractului total ajungând la 13,2 milioane euro. Banii au fost asigurați de către cele două Consilii Județene: CJ Iași – 10,2 milioane euro și CJ Neamț – 3 milioane euro.

Post-ul Spitalul modular se va deschide în câteva zile. Ionel Arsene: „Am investit bine banii nemțenilor” (VIDEO) apare prima dată în Stiri-Neamt.ro.



Cititi mai mult pe stiri-neamt.ro

Lasă un răspuns