Spitalele modulare din Iași și Bacău, încă ținute închise


Spitalul modular de la Lețcani, ce deservește județele Neamț și Iași, a fost inaugurat pe 18 septembrie. Deși în cele 2 județe situația este critică, rămânând fără locuri libere pentru pacienții infectați cu COVID, autoritățile nu reușesc să deschidă unitatea medicală de la Lețcani.

Un material al celor de la reporteris.ro cu titlul „Spitalul COVID va lucra cu vidanja: investiția secolului, blocată până la instalarea lui Alexe (n.r. noul președinte CJ Iași din partea PNL)”, jurnaliștii ieșeni explică de ce tot nu funcționează Spitalul COVID de la Lețcani.

Potrivit sursei citate, noua administrație PNL a descoperit că apele menajere (canalizarea) de la spitalul mobil nu sunt neutralizate prin clorinare și ultraviolete (UV), fiind doar trecute printr-o stație de epurare standard, înainte de a fi deversate într-un canal și apoi în Bahlui.

Acesta e un ordin de ministru din 2016 și e motivul pentru care nu avem încă spital funcțional la Iași. „Mai durează o săptămână”, spune prefectul. (vezi continuarea articolului AICI)

Situația de la Iași nu este singura care scoate la iveală bâlbele autorităților.

Și la Bacău, Guvernul a făcut la sfârșitul lunii mai un spital modular. De dimensiuni mult mai mici ca la Iași și pentru care s-au cheltuit în jur de 12 milioane de lei.

De atunci, autoritățile nu mai știu ce să facă pentru a-l putea pune în funcțiune.

Spitalul a ajuns în Bacău pe 25 mai anul acesta și de atunci stă și se „dezumflă” pe stadionul de la Letea.

Căutăm un agent economic sau chiar o autoritate publică, care să cumpere spitalul modular și să îl doneze înapoi. Astfel am grăbi procesul. E o posibilitate. În perioada următoare ne vom aplica asupra ei”, declara prefectul Bacăului pentru zdbc.ro în urmă cu o lună.

Acesta mai susținea că s-ar găsi firme dispuse să dea cei peste 2 milioane de euro pe un spital modular pe care să îl dea gratuit înapoi autorităților.

Cert este că până acum s-au cheltuit 10 milioane de lei pe un spital modular care de mai bine de 4 luni stă nefolosit.

Între timp, epidemia de COVID-19 în România este pe un trend ascendent de două săptămâni, iar o parte dintre cei infectați ajung în stare gravă, la secțiile de Terapie Intensivă.

Județele Iași, Neamț și Bacău se află în topul infectărilor iar spitalele sunt pline…

Post-ul Spitalele modulare din Iași și Bacău, încă ținute închise apare prima dată în Stiri-Neamt.ro.



Cititi mai mult pe stiri-neamt.ro

Lasă un răspuns