Se amână soluţia în cazul fostului primar al…



Deşi procesul s-a încheiat efectiv încă din luna iulie, judecătorul de caz nu a reuşit să ajungă la o concluzie, astfel că a amânat încă o dată pronunţarea, aceasta fiind stabilită pentru data de 19 septembrie, anunţă Ziaruldeiasi. Nichita îşi va afla soluţia din penitenciar, el fiind condamnat deja la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul UTI şi fiind încarcerat.

În acest dosar, Gheorghe Nichita este acuzat că şi-a fi determinat subalternii de la Poliţia Locală să o urmărească pe fosta sa amantă, Adina Samson, operaţiunile desfăşurându-se din bani publici. Pe lista inculpaţilor s-a aflat şi fostul şef al Serviciului de Urbanism de la Poliţia Locală, Ştefan Avârvarei care a recunoscut faptele şi a fost condamnat deja la doi…



Cititi mai mult pe romaniatv.ro

Lasă un răspuns