Primăria Piatra-Neamț, ilegalități la km 0 al orașului


O ilegalitate în forma continuată, făcută în „buricul târgului”, cu multe complicități, va da dureri de cap celor care acum conduc primăria municipiului Piatra-Neamț și credem că va pune în mișcare organele competente.

Un om de afaceri din Piatra-Neamț a închiriat la începutul acestui an terasa unui cunoscut local din centrul orașului – Jazz City Cafe (fostul club Tonique).

Terasa este cunoscută în Piatra-Neamț de mai bine de 10 ani, fiind folosită atât pe perioada verii cât și în restul anului.

Scopul omului de afaceri a fost de a moderniza terasa respectivă și a o transforma într-o locație atractivă, în special pentru turiști și a cerut proprietarului terasei documentele din care să rezulte că este de acord cu subînchirierea și renovarea.

Astfel, a primit documentele necesare printre care și un Acord de funcționare eliberat de Primăria municipiului Piatra-Neamț.

În baza actelor (în special acestui Acord de funcționare), noul chiriaș a considerat că deține toate documentele legale pentru renovarea localului.

După finalizarea activității de renovare omul de afaceri a început demersurile pentru obținerea tuturor autorizațiilor de la autoritățile competente.

Cu această ocazie, a aflat că suprafața de teren închiriată aparține domeniului Public al municipiului Piatra-Neamț, neexistând niciun contract de concesiune/închiriere cu proprietarul terasei.

Acordul de funcționare – un posibil abuz în serviciu?

Acordul de funcționare pe care proprietarul îl avea de la Primăria Piatra-Neamț arată că acesta ar deține LEGAL (fie că e vorba despre cumpărare, fie că e concesiune) suprafața de teren respectivă.

Mai bine de 10 ani, terenul a fost folosit abuziv, cu complicitatea conducerii Primăriei Piatra-Neamț, deși acesta ar fi trebuit eliberat după lunile de vară, pentru că terasa era, la început, cu destinație „estivală”.

Surprinzător și fără nicio explicație, în 2018, conducerea primăriei schimbă destinația, din terasă estivală (care poate funcționa doar în lunile de vară, într-un anumit interval orar), în terasă funcțională pentru tot restul anului, fără a avea la bază niciun act nou.

Pe Acord este ștampila și semnătura conducerii Primăriei Piatra-Neamț. Chiar dacă apare numele primarului Dragoș Chitic, acesta se pare că a fost semnat de viceprimarul Gavrilescu (cu „pentru”).

Potrivit documentului, proprietarul ar deține 80 m.p. de terasă care poate fi folosită atât vara cât și iarna.

Cum a „reușit” municipalitatea să dea un astfel de acord (fără documentele legale necesare), nu știm. Cert este că de ani buni, o astfel de locație, aflată la kilometru 0 al orașului, a reușit să funcționeze ilegal, prin girul conducerii Primăriei Piatra-Neamț.

În acest timp, s-a cauzat și un prejudiciu în dauna bugetului local, constând în valoarea anuală a redevenței/chiriei care trebuia achitată pentru acel spațiu.

Totodată, Primăria Piatra-Neamț ar putea să se facă vinovată și de faptul că a prejudiciat (prin acest Acord) omul de afaceri care a investit în modernizarea terasei.

Dacă astfel de ilegalități care au în spate complicități ale mai multor direcții din primărie, se întâmplă la kilometrul zero, în „buricul orașului”, de mai bine de 10 ani, nu vrem să știm ce se întâmplă cu terenurile și autorizațiile care se dau în alte zone ale orașului.

Vezi și Primarul municipiului Piatra-Neamț, Dragoș Chitic, condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare în dosarul „Schimbului ilegal de terenuri din Primăria Piatra-Neamț”

Post-ul Primăria Piatra-Neamț, ilegalități la km 0 al orașului apare prima dată în Stiri-Neamt.ro.



Cititi mai mult pe stiri-neamt.ro

Lasă un răspuns