„PNL, un Guvern de zero barat”


  • În lipsa unor proiecte care să le aparțină, liberalii vorbesc despre ceea ce au început social-democrații, asumându-și cu nesimțire meritele fostei guvernări

În plină precampanie, liberalii caută cu disperare proiecte cu care să atragă electoratul și în lipsa lor le preiau pe cele ale social-democraților, asumându-și-le fără nicio jenă.

Excepție nu face nici Neamțul, unde peneliștii se laudă cu ceea ce a făcut PSD în județ.

Nu este pentru prima dată când liberalii se fac de râs în felul acesta! Ei chiar nu au nimic în portofoliul lor la capitolul «Proiecte» sau la «Inițiative» și atunci trebuie să iasă în față cu ceva.

Mânați de dorința de a câștiga alegerile, iau munca altora și și-o asumă cu nerușinare.

Fac asta în toate județele, în Guvern, în Parlament. Dar dacă ar fi să răspundă punctual ce anume au realizat spre binele țării, al românilor, într-un an de guvernare, ar da din colț în colț! Cel mai trist este că nu sunt capabili să se mobilizeze și să atragă fonduri europene.

Timpul trece în defavoarea României, câtă vreme nu se implementează proiecte noi și pe multe dintre cele care în octombrie anul trecut erau în derulare nu au știut să le continue“, a declarat Răzvan Cuc, candidat PSD la Senatul României.

În calitate de fost ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc se întreabă retoric ce s-ar fi întâmplat cu infrastructura rutieră nemțeană dacă nu ar fi fost PSD la Guvernare timp de 3 ani, din 2016.

În Neamț a fost modernizată infrastructura rutieră județeană în perioada 2016-2020 în procent de peste 90% datorită implicării Consiliului Județean, s-au modernizat și foarte multe dintre sectoarele de drum național care traversează județul.

Dacă nu ar fi existat sprijinul Guvernării PSD, al meu personal, pentru modernizarea drumurilor din Neamț, mă întreb cum ar fi arătat acum acest frumos județ?

Drumul național DN 15 Bicaz – Poiana Largului, n-ar fi fost supus modernizării în veci! Doar că noi am început proiectul, l-am realizat în procent de 85%, și când au venit peneliștii la putere, l-au blocat.

Asta este contribuția lor la dezvoltarea infrastructurii județului! Dacă nu interveneau ei, drumul ar fi fost acum redat circulației în cele mai bune și sigure condiții. Sperau că găsesc nereguli în derularea proiectului…

Dar nu au făcut decât să își atragă oprobiul public. Păcat de cât de frumos a început proiectul, câte speranțe și-au făcut oamenii.

Ca fost ministru al Transporturilor, știu că unele dintre lucrările care au fost realizate s-au deteriorat și acum românii plătesc din nou pentru refacerea lor“, a mai declarat candidatul la Senatul României din partea PSD Neamț, Răzvan Cuc.

Post-ul „PNL, un Guvern de zero barat” apare prima dată în Stiri-Neamt.ro.



Cititi mai mult pe stiri-neamt.ro

Lasă un răspuns