Piatra-Neamț se îndreaptă spre scenariul ROȘU. Care vor fi măsurile


Municipiul Piatra-Neamț se apropie de scenariul ROȘU, cel de peste 3 cazuri la mia de locuitori.

Vineri, municipiul Piatra-Neamț se afla pe locul 4 în Neamț (după Tașca – 10,03, Tarcău – 3,53 și Pângărați – 2,77) cu 2,68 / 1.000 locuitori.

Astăzi, Prefectura Neamț a anunțat că municipiul Piatra-Neamț rata de infectare este de 2,70 iar Romanul are 2,31.

Asta în condițiile în care în weekend numărul de testări este mult mai mic decât cele din cursul săptămânii.

În momentul în care municipiul Piatra-Neamț va ajunge la o rată de 3 / 1.000 locuitori, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență va impune următoarele măsuri:

  • școlile se închid, iar elevii fac orele exclusiv online
  • instituirea obligației purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul şi gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise
  • Se interzice organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte
  • Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor este interzisă
  • Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este interzisă

Post-ul Piatra-Neamț se îndreaptă spre scenariul ROȘU. Care vor fi măsurile apare prima dată în Stiri-Neamt.ro.



Cititi mai mult pe stiri-neamt.ro

Lasă un răspuns