Noile reguli privind purtarea măștii de protecție. Cine nu e obligat să le poarte


Autoritățile au publicat ieri seară, în Monitorul Oficial, Ordinul prin care se impune obligativitatea purtării măștii de protecție.

Faţă de forma iniţială dată publicităţii, documentul are câteva modificări.

Astfel, masca de protecție trebuie purtată în orice spaţiu public închis, spaţii comerciale, mijloace de transport în comun şi la locul de muncă, pe toată durata prezenţei în aceste spaţii.

În forma inițială a ordinului erau menționați „elevii/studenții doar în timpul orelor de curs, dacă se respectă distanțarea corespunzătoare”. Conform actului publicat în Monitorul Oficial, elevii și studenții nu mai apar printre categoriile exceptate.

De asemenea, inițial era prevăzut că nu trebuie să poarte mască angajatul singur în birou sau dacă sunt „minimum 2 m între persoanele din acel birou, cu condiția aerisirii camerei, cel puțin la două ore și se asigură dezinfecția suprafețelor”. Acum, excepție fac doar angajații singuri în birou.

Cine nu e obligat să poarte măști de protecție:

  • Angajatul singur în birou
  • Persoana care suferă de boli care afectează capacitatea de oxigenare
  • Persoana care desfăşoară activităţi fizice intense şi/sau în condiţii de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută)
  • Prezentatorii TV şi invitaţii acestora, cu condiţia păstrării unei distanţe de 3 metri între ei
  • Vorbitorii în public, în spaţii interioare, cu condiţia respectării distanţei de 3 metri faţă de public şi a prezenței a cel mult 16 persoane
  • Copiii cu vârsta sub 5 ani

Masca de protecţie trebuie să acopere atât gura, cât şi nasul şi să fie schimbată o dată la 4 ore sau ori de câte ori aceasta s-a umezit sau s-a deteriorat. Masca nu se atinge în timpul purtării, iar în cazul atingerii măştii, mâinile trebuie igienizate cu soluţie pe bază de alcool sau cu apă şi săpun, afirmă sursa citată.

Măştile nemedicale se spală zilnic la o temperatură de 60- 90 de grade şi se calcă cu fier de călcat prevăzut cu abur, la temperatură maximă, iar pentru copiii cu vârsta de 5 ani sau mai mare este recomandată purtarea măştilor nemedicale (din material textil).

În cazul apariţiei febrei/tusei/strănutului, purtarea măştii este recomandată în orice circumstanţă (ex: în spaţiile deschise, la domiciliu).

Post-ul Noile reguli privind purtarea măștii de protecție. Cine nu e obligat să le poarte apare prima dată în Stiri-Neamt.ro.



Cititi mai mult pe stiri-neamt.ro

Lasă un răspuns