NEAMȚ: Trei tineri, la un pas de o tragedie! Au scăpat, miraculos, fără nicio zgârietură (FOTO)


Trei tineri au fost la un pas de o tragedie după ce au acroșat cu mașina un stâlp și s-au răsturnat. Evenimentul rutier a avut loc aseară, în jurul orei 22:30 în localitatea Neagra (comuna Tașca)

Din primele cercetări a reieșit faptul că în timp ce un tânăr în vârstă de 20 de ani, din Bicazu Ardelean, conducea un autoturism pe DN 12 C, din direcția Bicazu Ardelean – Bicaz, într-o curbă la dreapta a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă, moment în care a acroșat un stâlp E.on și s-a răsurnat. – ne-a declarat Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.

Potrivit unor surse, tânărul nu avea 1 an de când deținea permisul de conducere iar în momentul în care se afla în curbă, cu roțile virate, în fața mașinii (marca Volkswagen Golf 4) a apărut un animal (o pisică), iar din lipsă de experiență a frânat brusc, mașina s-a rostogolit, a lovit stâlpul și s-a oprit într-un șanț.

În autoturism se mai aflau doi tineri, unul de 19 ani și altul de 16 ani. Din fericire toți trei au scăpat fără nicio zgârietură, accidentul soldându-se doar cu pagube materiale.

Șoferul a fost sancționat contravențional conform OUG 195/2002.



Post-ul NEAMȚ: Trei tineri, la un pas de o tragedie! Au scăpat, miraculos, fără nicio zgârietură (FOTO) apare prima dată în Stiri-Neamt.ro.



Cititi mai mult pe stiri-neamt.ro

Lasă un răspuns