NEAMȚ: Șofer de TIR, reținut. A fost prins beat la volan


Polițiștii rutieri au reținut pentru 24 de ore un bărbat din județul Suceava, după ce a fost depistat în trafic în timp ce conducea un ansamblu de vehicule sub influența alcoolului.

La data de 1 iunie, polițiștii Serviciului Rutier Neamț au depistat în trafic un bărbat de 54 de ani, din județul Suceava, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule pe Bulevardul Nicolae Bălcescu din municipiului Roman, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de peste 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital, unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

În cursul zilei de astăzi, cel în cauză urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

Totodată, alți doi bărbați de 34, respectiv 41 de ani sunt cercetați de polițiști sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

La data de 31 mai, un echipaj din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț – Biroul Ordine Publică a depistat în trafic un bărbat de 41 de ani, din Pîngăraţi, în timp ce conducea un autoturism pe strada Petru Movilă, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Bărbatul în cauză a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la centrul de permanență, unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

La data de 1 iunie, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Piatra Neamţ au depistat în trafic un bărbat de 34 de ani, din Dobreni, în timp ce conducea un autoturism pe DC 45 din localitate, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentrație de peste 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la centrul de permanență din Piatra Neamț, unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

Timp de o săptămână, polițiștii rutieri au verificat respectarea normelor legale care reglementează circulația pe drumurile publice.

În perioada 25 – 31 mai, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier împreună cu cei ai Serviciului de Ordine Publică au acţionat pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere pe drumurile publice din judeţul Neamţ.

Acțiunea a avut ca scop combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, a consumului de alcool în rândul conducătorilor de vehicule, precum şi respectarea regimului legal de viteză.

În cadrul acțiunii, polițiștii rutieri au aplicat 898 de sancțiuni contravenționale, dintre care 283 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 24 pentru neacordarea de prioritate pietonilor, 16 pentru conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice şi 575 pentru alte abateri.

De asemenea, au fost reținute 137 de permise de conducere, dintre care 16 pentru alcool, 66 pentru nerespectarea  regimului legal de viteză, 12 pentru depăşire neregulamentară, 24 pentru neacordare de prioritate pietonilor, 6 pentru neacordare prioritate vehicule și 13 pentru alte abateri.

Au fost constatate 5 infracțiuni la regimul rutier pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, 6 pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și 2 pentru refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Post-ul NEAMȚ: Șofer de TIR, reținut. A fost prins beat la volan apare prima dată în Stiri-Neamt.ro.



Cititi mai mult pe stiri-neamt.ro

Lasă un răspuns