NEAMȚ: Senatorul Eugen Țapu-Nazare: „Treziți-vă! Opriți distrugerea economiei!”


Îngrijorat de actuala situație economică, senatorul liberal Eugen Țapu avertizează guvernul că promovează o politică falimentară, care afectează cel mai important sector al economiei, cel al investițiilor.

Am atras atenția că bugetul este contruit pe mult prea optimiste perspective de creștere economică. Guvernul a luat în calcul și o rată mai mică a cursului de schimb și s-a făcut că nu vede creșterea inflației. Astăzi, mai repede decât ne așteptam, ne confruntăm cu o mare problemă pe care noi, liberalii, am anticipat-o: lipsa banilor. În primele două luni ale acestui an, o spune și Institutul Național de Statistică și Ministerul de Finanțe deficitul bugetar este de 0,5% din PIB, suma exactă fiind de 5,2 miliarde de lei. În realitate, deficitul este ținut sub control, prin scăderea cheltuielor la capitolul investiții, în timp ce mare parte din fondurile publice merg către salariile din sistemul bugetar și către protecția socială”, a explicat senatorul liberal.

Eugen Țapu a mai declarat că actuala politică a guvernului, care se vede nevoit să se împrumute pentru plata pensiilor și salariilor, este nefirească, iar efectele negative se vor vedea în timp.

Lipsa banilor determină guvernul să se împrumute. Dar împrumuturile pentru asigurarea plății pensiilor și salariilor reprezintă cea mai mare greșeală pe termen mediu și lung. În absența unei politici clare de  susținere a investițiilor, ne vom confrunta cu o rată a șomajului din ce în ce mai mare, dar și cu o presiune crescută pe bugetele locale și cel de stat”, a declarat acesta.

În opinia acestuia și comunitățiile locale se confruntă cu mari probleme în a asigura sumele necesare cofinanțării unor proiecte europene. În plus, multe dintre contractele semnate în a doua parte a anului trecut au devenit inoperabile.

Comunitățile locale, cărora le-au fost transferate responsabilități suplimentare, fără să le fie asigurate și resursele financiare necesare, sunt în imposibilitatea de a demara lucrări contractate în a doua parte a anului trecut, prin mult trâmbițatul Plan Național de Dezvoltare Locală. De ce? Pentru că antreprenorii cer renegocierea contractelor ca urmare a creșterii prețurilor, în special la materiile prime. Normal ar fi ca guvernul să suplimenteze aceste sume, însă este greu de crezut în această măsură. În aceste condiții, presiunea se va pune tot pe comunitățile locale, iar sectorul care va avea de suferit va fi cel al investițiilor. De asemenea, aceleași comunități locale nu dispun de sumele necesare cofinanțării unor proiecte europene și vom asista și la o încetinirea a ritmului absorbției acestor fonduri”, a mai explicat Eugen Țapu.

Post-ul NEAMȚ: Senatorul Eugen Țapu-Nazare: „Treziți-vă! Opriți distrugerea economiei!” apare prima dată în Stiri-Neamt.ro.



Cititi mai mult pe stiri-neamt.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: