Incendiu puternic, în apropiere de casa lui Gheorghe Dincă. ISU a suplimentat forțele de intervenție



Update: Forţele de intervenţie care acţionează marţi seara pentru stingerea incendiului izbucnit la o groapă de gunoi din Caracal, de la ieşirea spre Craiova, au fost suplimentate, astfel că în zonă sunt zeci de pompieri şi au fost deplasate patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă, două motopompe remorcabile şi trei autospeciale de prima intervenţie şi comandă, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, Cornel Gogolan. 

El a precizat că groapa de gunoi are o suprafaţă de aproximativ un hectar şi înălţime de aproximativ 10 metri, iar incendiul a fost localizat şi se manifestă în mai multe focare, la adâncime, cu degajări de fum. 

Intervenţia pompierilor este coordonată de şeful ISU Olt şi de…



Cititi mai mult pe Antena3.ro

Lasă un răspuns