Grecia ar putea înregistra o scădere economică de 10,5% anul acesta



Grecia estimează că va avea o scădere economică de 10,5% anul acesta, în contextul crizei pandemiei, iar în 2021 creşterea ar putea fi de 4,8%, informează Agenţia France-Presse şi cotidianul Le Figaro.

Deşi, anterior, Ministerul grec al Finanţelor estimase o scădere de 8,2% a PIB-ului anul acesta, potrivit prognozei revizuite, scăderea va fi de 10,5%.

“Din nefericire, proiectul de buget pe anul 2021 este elaborat în condiţii adverse, într-un climat de incertitudine”, arată noul raport elaborat de Ministerul grec al Finanţelor.

În 2019, economia Greciei a înregistrat o creştere de 1,9%.

Creşterea economică din 2021, estimată a fi de 4,8%, ţine cont de fondurile europene care ar urma să le fie acordate…



Cititi mai multe pe mediafax.ro

Lasă un răspuns