Doamnei profesor Felicia Soloviev


Cu delicateţea unui fluture în zbor, aşa pare că a trecut prin viaţa elevilor de odinioară profesorul de limba şi literatura română, Felicia Soloviev. Iubitoare de Eminescu, dar fidelă lui Arghezi, ne recita şi ne cânta literatura română asemenea unui bard în floarea vârstei. Nu era tânără când mi-a fost dat să o cunosc, dar spiritul plin de iubire pentru viaţă ne făcea pe noi, adolescenţii din bănci, să-i fim alături în drumul pe care îl construia alături de / cu / pentru noi. Un drum al frumosului din literatură, al oamenilor care vor să trăiască în pace şi în linişte. Aşa mi-o amitesc eu, un fost elev al Colegiului Naţional « Mihail Kogălniceanu », pe cea care a continuat drumul iniţiat încă din şcoala generală al literaturii româneşti.

Sufletul i-a poposit în cele din urmă pe meleagurile altei ţări, dar colegi şi prieteni o vor rememora la sfârşit de lună, aici, unde şi-a purtat cu demnitate, eleganţă şi mare blândeţe paşii, în Galaţi. Doamna profesor Felicia Soloviev nu mai este de la sfârşitului anului 2020 în carne şi oase pe pâmănt, dar este în sufletul fiecărui licean ce i-a ascultat povestirile despre marii cărturari români.

Să aveţi drumul lin în lumină şi sufletul uşor precum păşeaţi în clasa Colegiului Naţional « Mihail Kogălniceanu »  atunci când voiaţi să ne învăţati să iubim frumosul!

Delia Oprea (Gavriliu)

CNMK 1998-2002



Cititi mai mult pe PresaGalati.ro

Lasă un răspuns