Distanța Marte – Pământ este cea mai mică din ultimii 17 ani. Planeta Roșie se vede foarte bine pe cerul nopții chiar și cu ochiul liber – Spatiul


​Marte nu a mai fost atât de aproape de Terra din 2003, iar acest lucru se va repeta abia peste 17 ani. Evident că nu vorbim de o distanță mică, 62 milioane km, dar planeta s-a putut vedea foarte bine pe cerul nopții în ultimele zile, fiind vizibilă foarte aproape de Lună. Distanța medie dintre cele două planete este 225 milioane km, dar maximul depășește 400 de milioane km din cauza orbitelor eliptice.

O dată la 26 de luni Marte se află foarte aproape de Terra și în funcție de acest eveniment sunt lansate și misiunile de cercetare către Planeta Roșie. Anul pe Marte durează doi ani pământești, iar ziua este de 24 de ore. Marte este mult mai mică decât Terra ( o zecime din masa terestră), iar temperatura medie este – 65 de grade, față de +15 grade pe…



Cititi mai mult pe hotnews.ro

Lasă un răspuns