Constatările jandarmilor tulceni în ultimele 24 de ore


În ultimele 24 de ore, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Tulcea au avut în vedere prevenirea comiterii faptelor antisociale care pot afecta siguranța cetățenilor, dar și informarea și îndrumarea cetățenilor cu privire la măsurile de prevenire a răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus.

Pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, participarea la scandal și consum de băuturi alcoolice în locurile publice, 9 persoane au fost sancționate contravențional, valoarea amenzilor aplicate fiind de 5.300 lei.

De asemenea, oamenii legii au întocmit acte de sesizare necesare organelor de urmărire penală în cazul a 3 infracțiuni constatate independent și au acordat sprijin la constatarea

a 2 infracțiuni în cooperare cu poliția, în sistem integrat.

***

In jurul orei 03:00, jandarmii au fost sesizați de către o femeie prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112 cu privire la faptul că, concubinul acesteia a agresat-o fizic și verbal.

La fața locului, jandarmii au identificat o femeie și pe fiica acesteia, care au relatat că pe fondul consumului de alcool, concubinul femeii a devenit agresiv, a amenințat-o cu acte de violență, a strâns-o de gât și a distrus mai multe bunuri din casă.

Femeia a solicitat prezența unui echipaj de jandarmerie, moment în care bărbatul a plecat într-o direcție necunoscută.

Pe numele bărbatului în cauză, oamenii legii au întocmit actele de sesizare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ,,lovirea sau alte violențe” și ,,distrugere” și au adus la cunoștința persoanei vătămate termenul de introducere a plângerii penale prealabile care trebuie să fie introdusă în termen de 3 luni din ziua în care persoana vătămată a aflat despre săvârșirea faptei.

C OMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL

 

 



Cititi mai mult pe Ziaruldetulcea.ro

Lasă un răspuns