Bani pentru digitalizare: IMM-urile vor putea cere până la 100.000 euro, iar înscrierile se vor face la nivel regional – Finante & Banci


Întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri, inclusiv microîntreprinderi) vor putea accesa curând fonduri nerambursabile pentru digitalizare, inclusiv dacă activează în alte domenii decât cel al tehnologiei informației și comunicațiilor (IT&C), scrie avocatnet.ro. Recent, autoritățile au pus în dezbatere regulile în funcție de care banii vor ajunge la IMM-uri, iar ideea principală este că finanțarea se va acorda local, în fiecare regiune a țării, astfel că vor exista sesiuni multiple de înscriere.

Programul național de digitalizare a IMM-urilor a fost oficializat în august 2020 prin Hotărârea Guvernului 677/2020. Acesta face parte din Programul Operațional Competitivitate 2014-2020 și are alocată suma de 150 de milioane de euro, iar implementarea se va face până…



Cititi mai multe pe hotnews.ro

Lasă un răspuns