Asaftei critică și jignește guvernul Orban, dar uită că deține un post de subprefect la Neamț


În goana disperată de a mai prinde un scor de 5% în alegeri pentru propriul partid, unii politicieni nu-și dau seama că sunt absolut jenanți atunci când atacă Guvernul, dar în același timp se bucură de avantajele și privilegiile guvernării.

Ion Asaftei, liderul ALDE Neamț a ieșit public cu o postare pe Facebook, în care desființează guvernarea actuală și pe premierul Ludovic Orban, aducând acuze și jigniri peste jigniri.

Imediat după lansarea dintr-o grădină diplomatică, pe 1 iulie seara, a celui mai stupid „document programatic” din ultimii 30 de ani, numit oficial „Plan Național de Investiții și Relansare Economică”, am cutezat să lansez și eu o întrebare modestă, de anvergură locală, în rândul prietenilor, colegilor și amicilor politici, al cunoscuților care urmăresc piața din fața scenei politice: cine este cel mai periculos ministru din Cabinetul Iohannis reprezentat de marioneta Ludovic Orban?”, este textul cu care Asaftei își începe atacul la adresa Guvernului.

Ceea ce uită domnul Asaftei să spună este că acesta se bucură de privilegiul de a deține postul de subprefect la Neamț, în persoana colegului său de partid, Doru Ungureanu.

Este oarecum corect să fii în opoziție și să pui toate tunurile pe partidul aflat la guvernare, dar nu în același timp în care și tu guvernezi pe plan local, la Neamț. Iar de curând, partidul de guvernământ i-a mai făcut un cadoul președintelui Ioan Asaftei, instalând-o pe Elena Genoveva Irimia pe postul de Inspector Școlar General Adjunct, aceasta fiind candidat ALDE pe lista Consiliului Local al municipiului Piatra-Neamț în 2016.

Așadar, domnule Asaftei, un pic de bun-simț n-ar strica, sau măcar corectitudine!

Post-ul Asaftei critică și jignește guvernul Orban, dar uită că deține un post de subprefect la Neamț apare prima dată în Stiri-Neamt.ro.



Cititi mai mult pe stiri-neamt.ro

Lasă un răspuns