Antena 3 devine partener CNN International



În cel mai complicat context global de la al Doilea Război Mondial încoace, Antena 3 – cea mai importantă staţie de ştiri din România şi singurul post afiliat CNN din ţara noastră – a parafat documentele prin care trece într-o etapă superioară a parteneriatului cu cea mai mare reţea mondială de informaţii.          

Noul acord dintre cele două companii media înseamnă accesul Antena 3 la conţinutul oferit prin CNN Newsroom.

De asemenea, în virtutea acestuia, CNN va produce conţinut original pentru Antena 3. Începand cu finalul acestui an, un program jurnalistic intitulat « CNN hour » va putea fi urmărit zilnic în grila televiziunii de ştiri din România, iar o secţiune specială a site-ului antena3.ro va găzdui informaţii şi analize…



Cititi mai mult pe Antena3.ro

Lasă un răspuns