Ansamblul „Baladele Deltei”, spectacol de Ziua satului Ceamurlia de Jos


Primăria și Consiliul Local Ceamurlia de Jos , în colaborare cu Ansamblul Artistic Profesionist „Baladele Deltei”, organizează luni, 14 octombrie, Ziua Satului Ceamurlia de Jos.

Pentru acest eveniment deosebit, Ansamblul „Baladele Deltei” a elaborat un program cuprinzând jocuri dobrogene ca Hora, Gârliceanca, Geamparaua, dansuri populare moldovenești, cum ar fi Polobocul, Arcanul, Moroșeasca, Trilișești, Țărăneasca, Bătuta, Ciobănașul, Tărășelul, Corăgheasca, Sârba, Bătuta și Pogonos, precum și jocuri populare rusești, în vreme ce soliștii vocali Laura Mocăniță, Laura Feraru, Georgeta Nichifor și Costel Atanasof vor interpreta Bobârlica, Uite-le mândruțele, Leliță Ioana, Mândrele, De când te-am văzut, Unde-i joc și voie bună, La cârciuma de la drum, Armâna mea, Pe deal, pe la Teleorman, Asta-i viața mea, Triști și negri rămân norii, Vin pescarii de la baltă, Cântă cucul, bată-l vina, Eu beau vinul cu borcanul, Răsfiră, cuce, din cioc, Mărioară de la Gorj, Din Măcinii mei de piatră, Dunăre, pe apa ta. Programul Ansamblului „Baladele Deltei” va fi completat de recitalurile soliștilor instrumentiști Marius Iordan, la nai, și Alexandru Sava, la vioară. Conducerea muzicală: prof. Aurelian Croitoru. Coregrafia: prof. Ștefan Coman.

La spectacolul care va începe la ora 16.00 pe stadionul comunal mai participă Ansamblul folcloric Aromân „Dor” din Sarighiol de Deal, ansamblurile folclorice locale „Poienița dobrogeană”, „Golovița” și „Dobrogeanca”, Ansamblul de dansuri bulgărești „Asiga” din Lunca, Ansamblul „Juraveli” al Comunității rușilor-lipoveni din Jurilovca, Ansamblul bulgăresc „Sfitilina” (Vișina, Jurilovca).

Invitați speciali: Angelica Flutur și Constantin Enceanu.

Sponsori: S.C. Tolil Company S.R.L., J.T. Grup S.R.L., C.M.I. Șerban Cristina, Biochem Organics S.R.L

                                                                                        Manager,

                                                                                       Prof. Ștefan Coman

 



Cititi mai mult pe Ziaruldetulcea.ro

Lasă un răspuns