7 ianuarie: Sfântul Ioan Botezătorul. Tradiții și obiceiuri – Țonțoroiul femeilor


Ioan Botezătorul este una din figurile centrale ale creștinismului și islamului; predicator și botezător pe malurile râului Iordan; înainte-mergătorul, vestitorul și botezătorul lui Iisus. Este numit de Iisus „cel mai mare dintre cei născuți din femei” iar Biserica Creștină îl cinstește ca pe cel mai mare dintre sfinți. 

În fiecare an, pe 7 ianuarie, sărbătorim Soborul Sfântului Ioan Botezatorul, zi în care îl cinstim pe cel care l-a botezat pe Hristos în Iordan.

Potrivit Ministerului Afacerilor Interne (MAI), peste 2 milioane de români poartă numele Sfântului Ioan Botezătorul, cei mai mulţi fiind bărbaţi.

Cele mai răspândite nume sunt Ioan, Ion, Ionuţ, Ioana, Ionela şi Oana, alături de derivatele lor Nelu, Ivan, Jana, Ionuţa, Nela, Onuţa, Ionelia şi Jan.

Biserica a închinat lui Ioan șase sărbători: zamislirea lui (23 septembrie), nașterea (24 iunie), soborul lui (7 ianuarie), taierea capului (29 august), prima și a doua aflare a capului lui (24 februarie) și a treia aflare a capului său (25 mai).

Sfântul Ioan mai este numit şi Înaintemergătorul, pentru că este cel care a anunţat venirea lui Hristos.

Părinţii lui sunt preotul Zaharia şi Elisabeta, care erau rude cu părinţii Fecioarei Maria, Ioachim şi Ana.

Arhanghelul Gavriil i-a vestit lui Zaharia că soţia sa va naşte un fiu la bătrâneţe şi se va chema Ioan.

Zaharia nu a crezut acest lucru şi a rămas mut până când Elisabeta a născut.

Potrivit învăţăturilor religioase, Ioan a avut menirea de a pregăti poporul pentru primirea lui Iisus Hristos.

Conform calendarului ortodox, ziua Sfântului Ioan Botezătorul semnifică încheierea oficială a sărbătorilor de iarnă deschise la Sfântul Nicolae, pe 6 decembrie.

Tradiţia spune că, în dimineaţa zilei de Sfântul Ioan, oamenii trebuie să se stropească cu agheasmă, pentru a fi feriţi de boli în timpul anului.

De asemenea, conform tradiţiei populare, după Sfântul Ioan “se botează gerul”, adică temperaturile încep să crească.

De Sfântul Ioan, există obiceiul numit “Udatul Ionilor”.

În Bucovina, de exemplu, în trecut, se punea un brad împodobit la porţile tuturor celor care purtau numele de Ion, iar aceştia dădeau o petrecere.

În ziua de Sfântul Ioan există obiceiul ”Iordănitul femeilor”.

Acesta constă în organizarea unei petreceri a nevestelor. Astfel, femeile se adună la o gazdă, acolo unde fiecare aduce câte ceva de mâncat și băut, apoi se petrec până dimineață.

Un alt obicei constă în formarea unui grup, din băieți tineri, ce au luat în ajunul Sfântului Ioan agheasmă de la Bobotează, care să stropească fiecare om care iese din biserică, urând oamenilor toate cele bune.

Oamenii ”iordăniți” trebuie să răsplătească tinerii cu bani.

De asemenea, aceștia trebuie să chefuiască, mai spre seară, cu urătorii lor.

În Transilvania, cei care purtau acest nume erau purtaţi prin sat până la râu, unde erau botezaţi.

În această zi, nu se bea vin roşu care aminteşte de martirajul Sfântului Prooroc Ioan.

De asemenea, în familiile în care au murit rude în condiţii suspecte, se fac pomeniri la biserică: se citeşte pomelnicul cu numele decedaţilor şi se dau de pomană pachete cu bucate preferate de cei plecaţi în eternitate în mod neaşteptat.

PRACTICI POPULARE – IORDĂNITUL FEMEILOR (TONTOROIUL FEMEILOR), PETRECERE DIONISIACĂ

Iordănitul Femeilor este o petrecere de pomină a nevestelor organizată în ziua şi în noaptea Sfântului Ion (7 şi 7/8 ianuarie), reminiscenţă a manifestărilor antice dionisiace.

Femeile se adunau în cete la câte o gazdă, unde aduceau alimente (ouă, faină, carne) şi băutură pentru ospăţ.

Toată noaptea mâncau şi beau din belşug, spunând că se iordănesc, Cântau, jucau, chiuiau.

Dimineaţa ieşeau pe drum, unde ridicau pe sus bărbaţii ieşiţi întâmplător în calea lor şi îi duceau cu forţa la râu, lac sau fântână, ameninţându-i că-i aruncă în apă dacă nu se răscumpără cu un dar, de obicei cu o vadră de vin. Se suiau pe grapa de lemn şi se trăgeau ca pe sanie, mergeau prin case şi îi stropeau cu apă pe cei întâlniţi.

În această zi, numită şi Tontoroiul Femeilor, normele de bună-cuviinţă ale satului tradiţional erau abolite, iar excesele de băutură şi petrecerile peste măsură tolerate.

Femeile se considerau acum mai tari şi cu mai multe drepturi ca bărbaţii: lipseau de acasă, lăsând copiii în grija soţilor şi a soacrelor, chefuiau, se distrau iară să dea cuiva socoteală. În unele sate, tinerele neveste erau integrate în comunitatea femeilor căsătorite printr-un ritual special care cuprindea, printre altele, udatul lor cu apă la râu, lac, fântână.

Ca origine, ciudatul obicei este o supravieţuire a cultului dedicat zeului Dionysos atestat, în Antichitate, inclusiv în cetăţile antice de la Marea Neagră (Callatis, Histria, Tomis) prin dansuri frenetice şi extaz mistic.

În calendarul cetăţii Callatis, pe ruinele căreia s-a ridicat Mangalia de astăzi, o lună a anului era dedicată lui Dionysos, zeu al ve-getaţiei, viţei-de-vie şi beţiilor rituale.

Unii specialişti i-au găsit originea zeului în lumea tracică (Epoca Bronzului; Epoca Fierului), alţii sunt de părere că divinitatea vine din adâncurile religiilor micro-asiatice şi egeene, din Epoca Neolitică.

Indiferent de disputele legate de originea teritorială a zeului, un lucru este cert, cultul său, atât de cunoscut în Antichitate încât a tins să devină o religie universală cu care a avut serios de luptat creştinismul, supravieţuieşte astăzi la români sub forma obiceiului Iordănitul Femeilor.

Obiceiul a fost consemnat până în secolul al XX-lea, în sud-estul României, în judeţele: Buzău, Brăila, Ialomiţa, Tulcea, Constanţa (Ion Ghinoiu).

Post-ul 7 ianuarie: Sfântul Ioan Botezătorul. Tradiții și obiceiuri – Țonțoroiul femeilor apare prima dată în Stiri-Neamt.ro.



Cititi mai mult pe stiri-neamt.ro

Lasă un răspuns