30 de ani de la scufundarea navei Mogoșoaia – bilanț 207 morți


Ieri s-au împlinit 30 de ani de la cea mai mare tragedie din istoria navigatiei fluviale romanesti – 10 septembrie 1989, data la care nava de pasageri MOGOSOAIA avea sa curme viețile a 207 oameni dintre cei 223 pasageri, inclusiv cei 9 membri ai echipajului !

Duminică, 10 septembrie, la ora 08:00, nava „Mogoşoaia“ urma să plece în cursă din Galaţi (pontonul nr. 918, situat la Km 150,5) spre comuna Grindu, aflată pe malul tulcean al Dunării, la câţiva kilometri în aval de Galaţi. De reţinut că pe Dunăre era ceaţă, un fenomen obişnuit pentru acea perioadă a anului. Iniţial, timonierul anunţase că nu va pleca în astfel de condiţii, dar, la un moment dat, ceaţa a dat semne că se va împrăştia, iar „Mogoşoaia“ s-a pus în mişcare.
Din aval, se apropia convoiul bulgăresc, care era format din şase barje încărcate cu minereu de fier şi împingătorul „Petar Karamincev“, care, împreună, aveau o lungime totală de 191,00 metri, o lăţime de 37,50 metri şi se deplasau în amonte, spre portul Ruse.



Cititi mai mult pe Tulceanoastra.ro

Lasă un răspuns